Skip to content


Conferinta nationala Arbitrajul de drept privat în context european (ed. 3), 7 decembrie 2016

Centrul de Studii de Drept European al Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române în parteneriat cu Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” şi ARDAE – Asociaţia Română de Drept şi Afaceri Europene organizează conferința

Arbitrajul de drept privat în context european (ed. 3)

București, Universitatea Creștină ”Dimitrie Cantemir”

7 decembrie 2016, ora 18:00

Conferinţa îşi propune să analizeze într-un cadru universitar, evoluţii recente în materia arbitrajului şi medierii. Conferinţa va fi onorată de arbitri din lista Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României şi practicieni – în special mediatori şi avocaţi.

Cu această ocazie vor fi prezentat volumul:

Crenguta Leaua, Flavius A. Baias, Arbitration in Romania: A Practitioners Guide, Wolters Kluwer, 2016, ISBN: 9789041166982, 520 p. [Prof. univ. dr. Daniel-Mihail Şandru]

Organizatorii vă mulţumesc pentru retransmiterea acestei invitaţii către toate persoanele interesate. Nu se percepe taxă de participare. Locurile sunt limitate, înscrierea participanţilor realizându-se în ordinea cronologică a confirmarilor prin e-mail (ardae2007@gmail.com). Locul desfasurarii: Universitatea Creștină ”Dimitrie Cantemir”, Sala 130.

Parteneri revista on-line Arbitrajul comercial în România – http://www.romanianarbitration.ro

Parteneri: Societatea de Ştiinţe Juridice; Revista română de dreptul afacerilor; Revista română de drept european; JurisclasorCEDO; Revista Forumul Judecătorilor; Editura Universitară; Wolters Kluwer; Editura C.H.Beck; Editura Universul Juridic.

Parteneri media: JURIDICE.ro, infolegal.ro, caleaeuropeana.ro, Curierul Judiciar.

Detalii privind prima ediţie a conferinţei: http://www.csde.ro/?p=807

Detalii privind a doua ediţie a conferintei: http://www.csde.ro/?p=2935

evenimente.JURIDICE.ro

eveniment facebook

AGENDA CONFERINŢEI

in curs de alaborare

Lector univ. dr. Cristina Florescu, Ultimile noutati in materie arbitrala preconizate de ICC

Posted in Evenimente.