Ediţia a II-a a prezentului volum a fost necesară pe de o parte pentru că tehnic prima ediţie a fost epuizată şi pe de altă parte, pe fond, lucrarea a trebuit să fie modificată parţial – fie prin adăugarea unei jurisprudenţe pertinente şi ca urmare a modificărilor legislative. Prezentul volum analizează pactele societare din perspectiva aplicării dispoziţiilor din Noul Cod Civil (NCC).

Pactele scietare par să fie o practică recentă în ţara noastră, pe de o parte pentru că nu a existat o realitate în acest sens, şi pe de altă parte, pentru că filialele companiilor mari au utilizat procedurile societăţilor mamă; astfel încât pactele nu au constituit obiectul vreunei cercetări laborioase. Pactele societare, altfel spus ansamblul de înţelegeri şi clauze pe care asociaţii şi le stabilesc între ei, formează obiectul unei dispute nu atât pe terenul importanţei, cât mai ales al domeniului lor: pe scurt putem considera că sunt pacte toate acele înţelegeri care formează obiectul acordului de voinţă al asociaţilor/acţionarilor (care nu sunt hotărâri ale adunării generale) şi care se circumscriu cadrului general legal al societăţilor comerciale, contractelor şi regulilor de drept privat.

Necesitatea pactelor între asociaţi este dată de diversitatea de raporturi juridice şi economico-financiare, de necesitatea găsirii unor soluţii concrete, care să individualizeze relaţiile de afaceri între asociaţii societăţilor comerciale; timpul societăţilor model a trecut – profesioniştii şi consilierii acestora (avocaţii/consilierii juridici) au observat că o societate trebuie să aibă acte constitutive cât mai adaptate realităţilor şi care să configureze cât mai coerent raportul economic de forţe între societăţi. Un act constitutiv care reglementează raporturile dintre asociaţi, oricât de temeinic ar fi realizat şi oricât de minuţios ar avea reglementată orice situaţie posibilă, nu poate predetermina comportamentul acţionarilor.

Avantajul pactelor între acţionari este dat de supleţea acestora; în principiu, nu sunt necesare condiţii speciale de formă pentru încheierea validă a acestora. Dar există, în plus, un argument de ordin temporal: pot completa în orice moment legea şi actul constitutiv (tot o lege, a părţilor/a acţionarilor), astfel încât voinţa de ultim moment a acţionarilor să determine modificări importante pe parcursul funcţionării societăţii şi fără a se recurge la mijloace greoaie – cum ar fi convocarea adunării generale.

Un alt avantaj îl constituie coerenţa înţelegerilor dintre acţionari şi pertinenţa acestora. Prin instituirea unor clauze adaptate, asociaţii pot avea un rol important în realizarea justiţiei, reducând drastic din ambiguităţile care persistă în lege (care, prin natura sa, are un caracter general, interpretabil), oferindu-i judecătorului o modalitate directă de interpretare a voinţei acestora şi nu o voinţă interpretată doar ca efect al legilor.

România este un stat în care instabilitatea legislativă este recunoscută, legea societăţilor comerciale fiind modificată, de la apariţie, semnificativ, de peste 10 ori. Pactele societare sunt un element de stabilitate, evident nu legislativă, dar cu aceleaşi efecte, cel puţin în domeniile în care asociaţii pot dispune prin voinţa acestora. Negocierea începe prin a cunoaşte limitele! „Pactele societare” este o carte despre limite şi inventivitate în societăţile comerciale.